English | Romanian

 

Declaraţia de Adevăruri Fundamentale

 

 

1. Scriptura inspirată
Sfânta Scriptură, atât Vechiul cât şi Noul Testament este inspiraţia verbală şi plenară a lui Dumnezeu şi revelatia Sa pentru omenire; un ghid infailibil şi autoritar de credinţă şi conduită. (2Timotei 3:15-17; 1 Tesaloniceni 2:13; 1 Petru 1:12)

 

2. Singurul Dumnezeu adevărat
Singurul Dumnezeu adevărat S-a revelat pe Sine ca veşnicul "Eu sunt", autoexistent, Creator al cerului şi pământului şi Răscumpărător al omenirii. Ulterior S-a revelat ca Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. (Deuteronom 6:4; Isaia 43:10,11; Matei 28:19; Luca 3:22)

TRINITATEA

a) Definirea termenilor
Termenii „Trinitate“ şi „persoane“ raportaţi la divinitate, chiar dacă nu se găsesc în Scriptură, sunt cuvinte în armonie cu Scriptura prin care putem comunica celorlalţi adevărul cu privire la doctrina despre Hristos, respectând Fiinţa lui Dumnezeu, ca distinctă de „mai mulţi dumnezei şi mai mulţi domni.“ Putem, deci, să vorbim despre Domnul Dumnezeul nostru în termenii Trinităţii sau ca fiind Unul, o singură Fiinţă în trei persoane, şi să fim totuşi fideli Scripturilor. (ex. Matei 28:19; 2 Corinteni 13:14; Ioan 14:16, 17)

b) Distincţie şi relaţie în Trinitate
Hristos a vorbit despre o distincţie a persoanelor din Trinitate pe care a exprimat-o în termeni specifici relaţionali ca: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar această distincţie şi relaţionare este tainică şi greu de înţeles, pentru că nu este explicată. (Luca 1:35; 1 Corinteni 1:24; Matei 11:25-27; 2 Corinteni 13:14; 1 Ioan 1:3, 4)

c) Unitatea Fiinţei divine ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt
În Fiinţa divină există ceva în Tatăl care îl distinge pe El ca Tatăl, diferit de Fiul. Există ceva în Fiul care îl distinge pe El ca Fiul, diferit de Tatăl. Şi există ceva în Duhul Sfânt care-l distinge pe El ca Duhul Sfânt, diferit de Tatăl şi de Fiul. Prin urmare, Tatăl este Originatorul, Fiul este singurul născut din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi Fiul. Aceste trei persoane ale Divinităţii există simultan şi veşnic ca un singur Dumnezeu şi Domn Atotputernic, iar Numele lui este unul singur. (Ioan 1:18; 15:26; 17:11; 21; Zaharia 14:9)

d) Identitate şi colaborare în Trinitate
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt identici ca persoane, nici nu se confundă ca părţi relaţionale, nici nu sunt separaţi în Fiinţa divină, sau în opoziţie în lucrare. Fiul este în Tatăl şi Tatăl este în Fiul ca relaţie. Fiul este cu Tatăl şi Tatăl este cu Fiul ca părtăşie. Tatăl nu este din Fiul, dar Fiul este din Tatăl, ca autoritate. Aşadar, nici o persoană a Divinităţii nu există separat şi nu lucrează independent de celelalte. (Ioan 5:17-30, 32,37; Ioan 8:1-18).

e) Nume ale Fiului - Domnul Isus Hristos
Formularea „Domnul Isus Hristos“ constituie un nume propriu. În Noul Testament nu se aplică niciodată Tatălui sau Duhului Sfânt. El aparţine în exclusivitate Fiului lui Dumnezeu. (Romani 1:1-3; 7; 2 Ioan 3)

f) Nume ale Fiului – Emanuel – Dumnezeu este cu noi
Domnul Isus Hristos, în natura Sa veşnică şi divină este singurul născut din Tatăl, dar în natura Sa umană El este Fiul Omului. El este Dumnezeu şi Om, şi de aceea numele său este „Emanuel“, adică „Dumnezeu este cu noi”. (Matei l:23; 1 Ioan 4:2,10,14; Apocalipsa 1:13,17)

g) Nume ale Fiului – Fiul lui Dumnezeu
Deoarece numele „Emanuel“ cuprinde atât natura divină cât şi umană într-o singură persoană, Isus Hristos, rezultă că numele "Fiul Lui Dumnezeu" descrie dumnezeirea Sa, iar titlul "Fiul Omului" arată umanitatea Sa. Deci, „Fiul Lui Dumnezeu“ aparţine eternităţii, iar titlul „Fiul Omului“ aparţine temporalităţii. (Matei 1:21-23; 2 Ioan 3; 1 Ioan 3:8; Evrei 7:3; 1:1-13)

h) O întelegere greşită a doctrinei despre Hristos
Este greşit să afirmăm că Isus Hristos, poartă titlul de "Fiul lui Dumnezeu" exclusiv ca urmare a întrupării Sale, sau datorită rolului Său în economia răscumpărării. A nega faptul că Tatăl este un Tată real şi etern, şi Fiul un Fiu real şi etern, înseamnă a nu înţelege distincţia şi relaţia din cadrul Divinităţii şi o negare a Tatălui şi a Fiului, o subminare a adevărului că Isus Hristos S-a întrupat în umanitate. (2 Ioan 9; Ioan 1:1, 2, 14, 18, 29, 49; 1 Ioan 2:22, 23; 4:1-5; Evrei 12:2)

i) Înălţarea lui Isus Hristos ca Domn
Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Hristos, a făcut ispăşirea păcatelor, a fost aşezat la dreapta Tatălui în locurile cereşti, Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile. Fiind atât Dumnezeu, cât şi Hristos, El L-a trimis pe Duhul Sfânt pentru ca în Numele Său, „să ne plecăm genunchii şi să mărturisim că Isus Hristos este Domn spre slava lui Dumnezeu Tatăl, până la sfărşit când Fiul se va supune Tatălui, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.” (Evrei 1:3; 1 Petru 3:22; Fapte 2:32-36; Romani 14:11; 1 Corinteni 15:24-28)

j) Acelaşi respect faţă de Tatăl şi Fiul
Prin urmare, deoarece Tatăl a dat toată judecata Fiului, "plecarea genunchilor" nu este doar o exprimare a datoriei pentru toţi cei din ceruri şi de pe pământ, ci este o bucurie negrăită în Duhul Sfânt prin care se conferă Fiului toate atributele divine şi I se dă toată onoarea şi gloria conţinute în toate numele şi titlurile dumnezeirii, cu excepţia celor care exprimă relaţia între Tatăl şi Fiul. (vezi paragrafele b, c şi d). Astfel Îl onorăm pe Fiul precum Îl onorăm pe Tatăl. (Ioan 5:22-23; 1 Petru 1:8; Apocalipsa 5:6-14; Filipeni 2:8, 9; Apocalipsa 7:9, 10; 4:8-11)

3. Divinitatea Domnului Isus Hristos
Domnul Isus Hristos este Fiul etern al lui Dumnezeu. Scriptura declară:

a) naşterea Sa din fecioară (Matei 1:23; Luca 1:31, 35)
b) viaţa Sa lipsită de păcat (Evrei 7:26; 1 Petru 2:22)
c) minunile Sale (Faptele Apostolilor 2:22; 10:38)
d) lucrarea Sa mântuitoare de pe cruce (1 Corinteni 15:3; 2 Corinteni 5:21)
e) învierea Sa în trup (Matei 28:6; Luca 24:39; 1 Corinteni 15:4)
f) înălţarea Sa la dreapta lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1:9, 11; Faptele Apostolilor 2:33)

4. Căderea omului
Omul a fost creat neprihănit, pentru că Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră!“ Totuşi, omul prin propria sa alegere a căzut şi a atras după sine atât moartea fizică, cât şi cea spirituală, care înseamnă despărţire de Dumnezeu. (Genesa 1:26, 27; 2:17; 3:6; Romani 5:12-19)

5. Mântuirea omului
Singura speranţă de răscumpărare a omului este credinţa în sângele vărsat şi jertfa Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

a) Condiţiile mântuirii
Mântuirea este primită prin pocăinţă înaintea lui Dumnezeu şi prin credinţa în Isus Hristos. Prin spălarea naşterii din nou şi înnoirea făcută de Duhul Sfânt, cel credincios este îndreptăţit prin har şi credinţă şi devine astfel un moştenitor al lui Dumnezeu potrivit cu nădejdea vieţii veşnice. (Luca 24:47, Ioan 3:3; Romani10:13-15 Efeseni 2:8; Tit 2:12; Tit 3:5)

b) Dovada mântuirii
Mărturia interioară a mântuirii este confirmarea directă a Duhului că suntem fiii lui Dumnezeu. (Romani 8:16) Mărturia exterioară constă în trăirea unei vieţi de dreptate şi evlavie. (Efeseni 4:24; Tit 2:12)

6. Actele de cult ale Bisericii

a) Botezul în apă
Actul botezului prin scufundare în apă a fost poruncit în Scriptură. Toţi cei care se pocăiesc şi cred în Hristos ca Domn şi Mântuitor pot să fie botezaţi. Astfel, ei declară înaintea martorilor văzuţi şi nevăzuţi că au murit împreună cu Hristos şi au înviat împreună cu El la o viaţă nouă. (Matei 28:19; Marcu 16.16; Fapte 10:47-48; Romani 6:4)

b) Cina Domnului
Cina Domnului este un simbol care exprimă împărtăşirea noastră cu trupul şi sângele Domnului Isus reprezentate de pâine şi rodul viţei (2 Petru 1:4); o aducere aminte a suferinţei şi morţii sale (1 Corinteni 11:26); şi o părtăşie a tuturor credincioşilor „până la venirea Sa“.

7. Botezul cu Duhul Sfânt
Toţi credincioşii sunt îndreptăţiţi şi trebuie să caute cu stăruinţă făgăduinţa Tatălui, adică botezul cu Duhul Sfânt, potrivit poruncii Domnului Isus. Aceasta a fost o experienţă a bisericii primare. Atunci a venit îmbrăcarea cu putere pentru o viaţă de slujire, împărţirea darurilor duhoviniceşti şi folosirea lor în lucrare (Luca 24:49; Faptele Apostolilor 1:4; 8; 1 Corinteni 12:1-31). Această experienţă este distinctă şi ulterioară experienţei naşterii din nou (Faptele Apostolilor 8:12-17;10:44-46; 15:7-9). Odată cu botezul Duhului Sfânt se experimentează o umplere cu Duhul (Ioan 7:37-39; Faptele Apostolilor 4:8), o adâncire a reverenţei pentru Dumnezeu (Faptele Apostolilor 2:43; Evrei 12:28; Ioan 4:23, 24), o consacrare reală faţă de Dumnezeu şi lucrarea Sa (Faptele Apostolilor 2:42), o dragoste vie pentru Hristos, pentru Cuvântul Său şi pentru cei pierduţi (Marcu 16:20).

8. Evidenţa fizică iniţială a botezului cu Duhul Sfânt
Botezul credincioşilor cu Duhul Sfânt este confirmat de semnul vorbirii în alte limbi după cum dă Duhul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 2:4). Această vorbire în limbi este aceeaşi în esenţă cu darul limbilor, dar diferită în scop şi folosire. (1 Corinteni 12:4-10, 28)

9. Sfinţirea
Sfinţirea este un act de separare de ceea ce este rău şi dedicare faţă de Dumnezeu. (Romani 12:1-2; 1 Tesaloniceni 5:23; Evrei 13:12) Scriptura vorbeşte despre o viaţă de sfinţire „fără care nimeni nu-L va vedea pe Dumnezeu“. (Evrei 12:14) Prin puterea Duhului Sfânt, suntem capabili să împlinim porunca: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt“. (1Petru 1:15, 16) Sfinţirea se realizează înlăuntrul celui credincios prin identificarea acestuia cu Hristos în moartea şi învierea Sa, prin credinţa zilnică în Fiul Lui Dumnezeu şi prin dedicarea întregii fiinţe Duhului Sfânt. (Romani 6:1-11,13; 8:1-2, l3; Galateni 2:20; Filipeni 2:12-13; 1 Petru 1:5)

10. Biserica şi misiunea ei
Biserica este trupul lui Hristos, o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul, având ungerea divină pentru împlinirea misiunii Sale. Fiecare credincios, născut din Duhul este o parte integrantă a Adunării lui Dumnezeu şi a Bisericii celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri. (Efeseni 1:22, 23; 2:22; Evrei 12:23) Scopul lui Dumnezeu cu privire la omenire este să caute şi să mântuiască ce este pierdut, să I se aducă închinare şi să-i zidească pe credincioşi după chipul Fiului Său. Prioritatea existenţei Adunării lui Dumnezeu ca parte a Bisericii este:

a) să fie agenţia lui Dumnezeu pentru evanghelizarea lumii. (Faptele Apostolilor 1:8; Matei 28: 19, 20; Marcu 16:15,16)

b) să constitue un ansamblu unic în care oamenii se pot închina înaintea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 12:13)

c) să fie un canal al scopului lui Dumnezeu de zidire a trupului de credincioşi făcuţi desăvârşiţi în imaginea Fiului Său. (Efeseni 4:11-16; 1 Corinteni 12:28; 14:12)


Adunările lui Dumnezeu există pentru a continua modelul apostolic nou-testamentar prin învăţarea şi încurajarea credincioşilor ca să fie botezaţi cu Duhul Sfânt. Această experienţă îi împuterniceşte:

1) să evanghelizeze lumea prin puterea Duhului Sfânt însoţită de semne supranaturale. (Marcu 16:15-20; Faptele Apostolilor 4:29-31; Evrei 2:3,4)

2) să experimenteze adâncirea închinării înaintea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 2:10-16; 1 Corinteni 12, 13, 14)

3) să fie receptivi faţă de lucrarea deplină a Duhului Sfânt prin manifestarea roadelor şi a darurilor şi să lucreze la zidirea Trupului lui Isus Hristos. (Galateni 5:22-26; 1 Corinteni 14:12; Efeseni 4:11, 12; 1 Corinteni 12:28; Coloseni 1:29)

11. Lucrarea spirituală
Domnul nostru a instituit prin chemare divină şi scripturală lucrarea spirituală din Biserica Sa care urmăreşte un scop întreit: (1)evanghelizarea lumii (Marcu 16:15-20), (2)închinarea înaintea lui Dumnezeu (Ioan 4:23,24) şi (3)edificarea unui trup al sfinţilor desăvârşiţi în imaginea Fiului Său(Efeseni 4:11,12).

12. Vindecarea Divină
Vindecarea divină este o parte integrantă a Evangheliei. Eliberarea din suferinţă este conţinută în răscumparare şi toţi credincioşii beneficiează de aceasta. (Isaia 53:4,5; Matei 8:16, 17; Iacov 5:14-16)

13. Nădejdea binecuvântată
Învierea celor care au adormit în Hristos şi înălţarea lor împreună cu cei vii, care au rămas până la venirea Domnului, este speranţa binecuvântată şi iminentă a Bisericii. (1 Tesaloniceni 4:16, 17; Romani 8:23; Tit 2:13; 1 Corinteni 15:51,52)

14. Domnia milenară a lui Hristos
Cea de-a doua venire a lui Hristos include răpirea sfinţilor, care este nădejdea noastră binecuvântată, urmată de întoarcerea vizibilă a lui Hristos împreună cu sfinţii Lui, pentru a domni pe pământ. (Zaharia 14:5; Matei 24:27,30; Apocalipsa 1:7; 19:11-14; 20:1-6) Această domnie milenară a lui Hristos va aduce salvarea Israelului (Ezechiel 37:21, 22; Ţefania 3:19-20; Romani 11:26, 27) şi instaurarea păcii universale. (Isaia 11:6-9; Psalmul 72:3-8; Mica 4:3, 4)

15. Judecata finală
Va fi o judecată finală în care cei morţi vor învia şi vor fi judecaţi după faptele lor. Toţi cei care nu vor fi găsiţi scrişi în Cartea Vieţii, împreună cu diavolul şi îngerii săi, fiara şi profetul mincinos, vor fi destinaţi unei pedepsiri veşnice în iazul de foc şi pucioasă, care este moartea a doua. (Matei 24:46; Marcu 9:43-48; Apocalipsa 19:20; 20:11-15; 21:8).

16. Cerurile noi şi pământul nou
„Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou în care va locui neprihănirea“. (Isaia 66:22, 23; 2 Petru 3:13; Apocalipsa 21:1)

 

 




 

Web design: Dacian Crisan