English | Romanian

 

 

Ce a devenit evanghelismul

 

A existat odată un grup care s-a intitulat „Pescarii”.

Şi iată că erau mulţi peşti în apele de primprejur. De fapt întreaga zonă era înconjurată de râuri şi lacuri pline de peşti. Şi peştii erau flămânzi!

Săptămână după săptămână, lună după lună, şi an după an, acei ce se numeau „Pescarii” se întâlneau în nesfârşite şedinţe (adunări) şi vorbeau despre chemarea lor de pescari, despre abundenţa de peşti şi despre cum să procedeze pentru a-i prinde. An după an au definit cu grijă ce înţelegeau ei prin „pescuit”, au apărat nobleţea profesiunii de pescar, au declarat că pescuitul este întotdeauna preocuparea şi sarcina de bază a pescarului.

Aceşti pescari au construit nişte clădiri largi, cu arhitectură impresionantă pentru sediile locale ale organizaţiei de pescuit. Deviza lor era: „Fiecare cetăţean să devină un pescar şi fiecare pescar să prindă un peşte.” Totuşi un lucru nu au făcut niciodată: nu au ieşit la pescuit!

În plus faţă de întâlnirile lor săptămânale, ei au organizat un „bord” pentru a trimite pescari în alte locuri unde erau mulţi peşti. Acest bord era format din acei pescari care aveau o mare viziune şi mult curaj să vorbească despre pescuit, să definească pescuitul, să promoveze ideea de pescuit în râuri şi lacuri din ţinuturi îndepărtate, unde trăiau mulţi peşti de culori diferite şi variate. De asemenea bordul acesta a angajat personal şi a numi comitete care ţineau şi mai multe şedinţe pentru a defini pescuitul în noile condiţii, pentru a apăra ocupaţia de pescar şi pentru a decide în care râuri ar fi mai bine să fie demarat pescuitul. Totuşi, personalul lucrător angajat şi membrii comitetelor nu au făcut un lucru: nu au ieşit niciodată la pescuit.

Apoi au fost construite centre elaborate şi scumpe, a căror scop principal şi original a fost să-i înveţe pe pescari să pescuiască. Peste ani, au fost oferite cursuri despre nevoile peştilor, natura lor, cum să fie definit un „peşte”, reacţiile psihologice ale peştelui la vederea cârligului, cum să-i abordezi pe peşti şi cum să-i hrăneşti chiar. Acei ce îi învăţau, profesorii, aveau doctorate în piscicultură. Dar profesorii, înşişi, ei nu ieşeau niciodată la pescuit. Ei doar lecturau despre pescuit.

În plus, încă, „Pescarii” au construit mari tipografii în care tipăreau literatură pescărească, şi publicau ghiduri la zi despre pescuit. Tiparniţele lucrau zi şi noapte pentru a produce materiale destinate să elucideze metodele de pescuit, tipul de echipament necesar, undiţele, programele, să aranjeze şi să încurajeze noi şedinţe şi întâlniri promoţionale despre pescuit. A fost pus pe rol chiar un oficiu pentru a aranja şi programa pe cei mai renumiţi oratori şi lectori pe subiectul pescuitului.

După o întâlnire furtunoasă despre „Necesitatea Pescuitului” un individ tânăr a plecat furios la râu şi s-a apucat de pescuit. Ziua următoare el a raportat succesul uriaş al capturării a 2 peşti mari. Atunci, el a fost onorat cu diplome şi a fost promovat într-un tur pe la toate centrele de învăţarea pescuitului pentru a le spune cum a făcut. Deci el a părăsit pescuitul pentru un timp pentru ca să împărtăşească experienţa sa răsunătoare cu alţi „pescari”. După aceea, l-au ales în Bordul General al organizaţiilor pescăreşti, datorită marii sale experienţe.

Imaginaţi-vă cât de răniţi au fost Pescarii când într-o zi o persoană dintr-o bucată le-a spus că cei care nu pescuiesc niciodată, de fapt nu au dreptul să se numească pescari, nu contează cât de mult pretindeau că ar fi. Este pescar o persoană care nu prinde nici un peşte an după an? În ultimă analiză, ei pescarii, nu urmau de loc pe stăpânul lor care zisese: urmaţi-mă şi vă voi face pescari de oameni. Este cineva un urmaş, dacă nu iese la pescuit niciodată?

sursa: anonim

 

 




 

Web design: Dacian Crisan